Comisarul european pentru Mediu, Janez Potocnik, a declarat, joi, că deciziile de a face exploatări cu cianuri depind de statele membre UE, dar a insistat asupra concentrării României asupra activităților de reciclare. Comisarul a arătat că în reciclare se găsesc adevărații bani și locurile de muncă.
„Este absolut clar că asemenea decizii (privind exploatările cu cianură – n.r.) depind integral de statele membre, care decid dacă proiectul este aprobat sau nu. Dar, pe de altă parte, este absolut clar că există o legislație europeană care trebuie respectată – legată de evaluarea impactului asupra mediului – și avem o legislație specifică în legătură cu mineritul pe care am adoptat-o din cauza accidentului din Baia Mare”, a precizat Potocnik, răspunzând unei întrebări privind concepția sa despre exploatările cu cianuri.
El a precizat că orice activitate economică, în special dacă are la bază cianura, trebuie să fie făcută integral în siguranță.
„Asta încercăm să facem întotdeauna cu întreaga noastră legislație. Asta înseamnă că nu este suficient doar să urmăm acești pași, e important, de asemenea, ca mai târziu, prin inspecții, să monitorizăm cu regularitate. Noi nu avem nevoie de accidente cum au fost în trecut și cred că e important ca exploatările să fie făcute cum trebuie”, a spus Potocnik.
Comisarul european a sfătuit autoritățile române să se concentreze pe reciclare, arătând că prin reciclarea telefoanelor mobile poate fi recuperat inclusiv aur.
„Aș spune că reciclarea este una dintre activitățile prin care multe dintre materiale, inclusiv aurul, pot fi recuperate. Reciclarea, de exemplu, a telefoanelor mobile ne oferă foarte mult potențial de a găsi aur”, a spus Potocnik.
Comisarul european a arătat că managementul deșeurilor din România nu stă foarte bine la capitolul reciclare, că România irosește integral deșeurile și a arătat că în reciclare se găsesc „adevărații bani” și „adevăratele locuri de muncă”.
„Dacă vă comparați cu alte țări europene – unde avem, de exemplu, șase țări europene care nu mai au practic gropi de gunoi – voi aveți gropi de gunoi și irosiți deșeurile practic integral. Ar fi foarte important să vă concentrați activitățile în acest domeniu. Acolo sunt adevărații bani și adevăratele oportunități pentru locuri de muncă”, a spus comisarul european.